Cana cu apa

neatza...am fost c-am ocupata in ultima vreme si nu prea am mai avut timp  de scris, nici inspiratie ca sa fiu sincera(nu ca as avea acu,da incerc). Dar acum au inceput sa se mai linisteasca lucrurile...si ma gandeam sa va povestesc o faza amuzanta...nu mi sa intamplat mie, ci surorii mele...da mi sa parut destul de tare. Noapte tarziu...surioara mea dormea impreuna cu sotul ei...ea la perete el la margina...pe spatarul patului...o cana imensa cu apa...in timpul somnului
cumnatului meu ii se facu sete...astfel k se trezeste si intinde mana dupa cana de apa, peste surioara mea adormita...fara sa-si dea seama, mana cu care a prins cana era cea pe care dormise si era foarte amortita...astfel apa din cana nu a mai ajuns pana la gura cumnatelului ci cana a facut o inclinatie la mai mult de 90 de grade si toata apa a ajuns in capul frumoasei adormite, adica sormea care a tresarit din dulcele  ei somn nu trezita de sarutul printului...ci de o mare cana de apa in fata...va dati seama cat de misto poate fi sa te trezesti in miezul noptii cu o cana de apa pe fata...ca sa nu mai zic ca sa udat si patul si perna si toate...si in miez de noapte surioara mea topaia intr-un picior prin casa ca sa-si scoata apa din ureche...mi sa parut prea tare faza
si imi pare tare rau ca n-am fost acolo sa-i vad fata...n-am putut decat sa mi-o imaginez cand am 
auzit povestea. Sper sa va amuze asa cum ma amuzat si pe mine:)

Un simplu post

Deci mie nu-mi place sa scriu asa mult,poveste, mai frumoasa poezia, mai usor de citit...da omul asta nu intelege...acu parerea mea...daca eu n-am rabdare sa citesc ce am scris,nu pot sa cred k e cineva care are rabdare...atata rabdare kt sa termini un text lung de citit...poi numai knd il vezi asa maaare si luung, park ti se taie cheful, k na nu-i ca alte chestii mari si lungi, pe care knd le vezi iti vine cheful;)),glumeam:D...imi fuge mintea acum, e prea tarziu adik nu k nu mi-ar fugi de obicei ,k cam asa e ea,mai pusa pe fuga tot timpul,cred k nu prea ma place,k ma cam lasa mereu singura:)...asa...vorbeam de scris mult si citit putin...deci era o faza la tipi de la spitalu 9,pe care nu mi-o mai amintesc eu acum ft bine,dar era destul de tare si adevarata faza, k cik dai ceva cuiva pe mess despre un anume subiect de care are nevoie...si il ia asa frumos...si apoi il deschide si knd il vede zice...a,frate ce e asta?!e de citit?!...lasa frate,k mie lene...cam asa stau lucrurile acum...dak s-ar palati lenea,n-ai mai vedea nici in poze un om sarac...k mi-am amintit acum...un exemplu bun,cu o idee destul de buna,pt chestia asta,cam spre ce se indreapta omenirea acum,prin toata atitudinea pe care o are,sau de fapt pe care n-o are, ar fi filmul wall-e...sa va uitati la el cei care nu l-au vazut inca...sa vedeti cam care o sa fie rezultatul muncii noastre de acum...si nici makr nu tre sa ne straduim pt a ajunge acolo...trebuie doar sa continum sa facem ce facem si acum...toate hartiile aruncate pe jos,cosurile de gunoi sunt niste chestii prostesti si inutile...sa nu ne implicam in nicio actiune de reciclare,sau ceva de genu...pt k chiar dak am fi tentati, ce rost ar avea...k oricum nu ar conta prea mult,nu,k noi am fi mult prea putini pt kt de mare e lumea...deci mergeti inainte...total egoisti si ignoranti,ce ne pasa noua,daca noi ne simtim bine,ceilalti sa se descurce cum pot...nu mai visati,nu mai sperati k puteti face ceva pt lume,ceva pt a fi mai bine, ci complaceti-va in rutina zilei. Si haideti sa fim cu toti niste robotei...care doar se misca, fara sa mai traiasca,k na,suntem mici si singuri si oricum n-ar conta, daca am incerca sa facem ceva. Cam gandurile astea le au cei mai multi sau la ele ajung in cele din urma tinerii de azi, zic asta pt k si eu sunt o tanara din zilele astea...si exact asa gandeam, k sunt sigura si mica...cu ce as putea ajuta,dar mi-am dat seama k conteaza,in primul rand pt k tot e mai bine dekt nimic, in al doilea rand k te pot vedea si alti si se poate trezi si in ei spiritul de a ajuta si astfel exista totusi o sansa de a se raspandi la o scara mai larga...pe knd dak renunti inainte sa incepi,e mai comod intr-adevar dar gandestete cum ar fi dak toti ar renunta inainte de a incepe gandestete dak toti ar fi renuntat inainte de a incerca ceva. Suntem fricosi,lasi si ne pierdem visele si sperantele, fara a incepe lupta pentru ele...dar nu e numai vina noastra...modul in care suntem crescuti,educatia pe care o primim, in special de la societate si de la parintii educati de societate...sunt tot mai rari oamenii care fac ceva, oamenii carora le pasa...dar asa suntem crescuti si sunt putin cei care ajung sa cunosca si sa incerce sa faca ceva, iar din acesti putini, cei mai multi nu au pe nimeni langa ei...care sa-i sustina, sa-i incurajeze ci numai persoane care ii spun ca e imposibil si ajung sa-i si convinga k asa e.

Am cam deviat de la ce incepusem...si m-am pierdut pe drum...dar in timp ce scriam au venit alte frustrari si ganduri de care simteam nevoia sa ma descarc. Dar revin acum la ideea initiala...pt k nu mai stiu bine ce am scris sus,nush dak am scris corect,dar am impresia k m-am pierdut in multe fraze lungi la care am pierdut acordul sau chiar insasi ideea dar dupa cum am zis initial...mi-e lene sa citesc ce-am scris si sa vad cum a iesit...deci va las cu forma bruta a unor ganduri spontane,frustrate de propia-mi persoana,care se regaseste in prototipul descris,renuntarea e mai simpla dekt a face ceva. Da e chiar naspa...uite un exemplu...o prietena m-a rugat sa-i aduc dak am pe aksa maculatura...si am strans ce am gasit pe aksa, dar ma gandeam sa fac mai mult si sa mai vorbesc si cu cei pa care ii mai cunosc eu sa strang mai multa(cu toate k gandul meu de la inceput a fost...la kt de mare e pamantu ce o sa conteze kteva foi adunate dintr-un orasel minuscul). Da stiti care era intrebarea la toti pe care i-am intrebat dak au maculatura : <<-Tie cat iti iese?>> sau <<-Si iei bani?>>. Totul se invarte in jurul banilor si cu toti numai la bani ne gandim azi...cum si din ce sa ii scoatem mai usor. Ca na, doar suntem tineri si plin de nevoi...dar asta e alta poveste si o sa ma opresc deocamdata aici k apoi iar deviez de la ce am inceput,nu k nu am deviat deja.

Neatza

Nu stiu cat de bine o sa ma descurc cu vorbele pe aici dar inainte sa ziceti de ce mia trebuit blog daca nu ma descurc atat de bine in scris, ei bine aflati ca eu eram asa mai paralela cu chestia asta
si astfel, cand un prieten nebun ma intrebat daca vreau sa scriu pe un blog,am zis ca da, da la mine a fost asa in gluma mai mult pt ca nu prea stiam ce inseamna si nici ca el chiar o sa faca blogu si dupa o sa ma bata in fiecare seara la cap sa zic nume, motto si sa scriu ceva, sa scriu despre orice. Poi io nu stiu sa scriu despre orice,imi trebuie un indiciu ceva,orice asta e cam...hmm...e cumva.Si cum de sa gandit prietenul acesta la mine,ca de fapt nu ne cunoastem personal, doar pe mess, cat am fost ocupati sa o barfim pe colegutza mea si amica lui:D, ea stie ca o iubim,da nu si pe "amicul" ei,e da asta-i alta poveste mai lunga. Asa...si ziceam ce la marcat pe el,daca pot sa zic asa
de ma intrebat pe mine daca vreau sa scriu...ca el ar vrea blog,desi io n-am inteles nici acu care-i faza cu el, dar nu prea le are cu cuvintele in scris...si i-am zis ca nici eu nu prea ma descurc,dar el batman,batman domle, k sunt singura fata din lista lui care are carti preferate pe hi5 si deci stiu,acu ma alinta "filozoafo":Ddragutz din partea lui si ii multumesc pt incurajari,dar mai am mult de mancat:)...da in fine acu cum necum iata-ma...cu blogu facut scriind despre orice, batuta la cap, mult pana a trebuit sa gasesc ceva,in marea de orice, dar la fel de paralela cu ce inseamna un blog ca si pana acum...si probabil faptul asta imi da asa si un sentiment de teama,sau nu stiu daca asta e cuvantul,mi le gasesc cam greu,dar o sa incerc sa fac chestia asta,orice ar fi ea...si probabil cu timpul o sa-mi dispara sentimentul asta de nou,de necunoscut si o sa fie ceva normal. Probabil atunci o sa regret ca nu mai simt asa o emotie cred ca e asta si no sa mai fiu total aeriana ca acum.